Medicină Internă și Nefrologie

Home MEDICINĂ INTERNĂ ȘI NEFROLOGIE

Medicină Internă

Medicina internă este specialitatea care se ocupă cu diagnosticul, tratamentul şi prevenirea bolilor care afectează unul sau mai multe organe interne.

Medicul internist evaluează integral pacientul și indică prioritățile tratamentului, inclusiv. invaziv sau chirurgical. În mod particular, medicul internist se ocupă de bolnavii cu afecţiuni multiple sau maladii complicate multiplu; bolnavii cu boli sistemice (vasculite sistemice, boli autoimune, sindroame paraneoplazice, bolnavi cu febră de etiologie necunoscută); bolnavii cu afecţiuni severe şi probleme medicale complexe; o parte din bolnavii diagnosticaţi sau trataţi initial de specialiştii de organ, în vederea recuperării medicale.

Nefrologia este ramura medicinei interne care se ocupă cu studiul patologiei renale care are repercusiuni asupra întregului organism. Dacă litiaza și tumorile renale fac obiectul urologiei, funcția rinichiului este domeniul nefrologiei. În cadrul nefrologiei sunt prevenite, diagnosticate și tratate afecțiunile care afectează funcția rinichilor (glomerulonefrite, insuficiența renală acută și cronică) și sunt monitorizați pacienții transplantați renal.

Nefrologie

Investigații și tratamente în cadrul cabinetului:

  • Consult nefrologic (inițial sau de control) care presupune:
    • discuție cu pacientul;
    • examen clinic (observare, palpare, ascultație, percuție);
    • stabilirea unui diagnostic prezumtiv;
    • indicarea de consultații de altă specialitate care pot fi realizate în cadrul centrului medical sau în alte centre;
    • indicarea examinărilor suplimentare care pot fi efectuate în cadrul centrului medical în măsura în care sunt necesare în vederea stabilirii unui diagnostic precis (electrocardiogramă, ecografie abdominală, ecocardiografie, analize de laborator);
    • dirijarea spre centre supraspecializate dacă sunt diagnosticate afecțiuni grave sau sunt necesare metode diagnostice/terapeutice complexe;
    • prescrierea/ajustarea de tratamente în funcție de afecțiunea diagnosticată;
    • evaluarea evoluției sub tratament;
    • stabilirea unui plan de recuperare medicală care poate fi urmat în cadrul centrului (recuperare cardiovasculară) sau în alte centre.

Sfaturi generale înainte de a vă prezenta la consultație:

  • Aduceți cu dvs. documentele medicale aferente consultațiilor și tratamentelor anterioare indiferent unde au fost efectuate acestea;
  • Nu întrerupeți tratamentul prescris.